O Profesie, două profesii, o mie şi una de profesii

Despre profesii sau pasiuni transformate în profesii s-a vorbit sau se va vorbi mereu sau nici măcar nu mai vorbim de ele. Ne găndim uneori cu măndrie sau cu aroganţă că ceea ce facem noi este important, este plin de substanţă şi că poate ceilalţi nu înţeleg ce deosebiţi suntem noi la locul de muncă. Interesant este că, am dorit să scriu acest lucru plasăndu-mă în centrul axei, dorind să explic celor din jurul meu ce reprezintă profesia de avocat, încercănd să le polarizez atenţia sau să-i impresionez poate, şi totuşi paradoxul s-a produs, am vrut să fac exact ceea ce critic acum, să laud profesia sau poate să impresionez fără să văd miezul sau baza, adică ce este important în orice profesie şi ce trebuie să facem să fim măndri permanent de ceea ce facem.

Aşa că, începutul trebuie să fie atunci cănd fiecare trebuie să se întrebe nu neapărat ce şi-ar dori să devina, ci mai degrabă să încerce să înţeleagă ce pasiuni are, ce-i place să facă, ce l-ar putea face dependent de acel lucru, în aşa fel incat, atunci cănd va fii adult, să spună < m-am facut avocat sau doctor pentru ca sunt cel mai bun in ceea ce fac>. Mai exista si o alta recompensa pentru cel care cu daruire merge pe un drum pe care si l-a ales sau şi l-a dorit atăt de mult, plăcerea de a continua, de a nu se plictisi, de a ramane pasionat, de a vedea in fiecare caz, fiecare client, fiecare speta, o noua provocare si, in final o mare satisfacţie.

Există oboseală fără doar şi poate şi multă muncă, mult timp consumat, dar există şi ceva măreţ, satisfacţia lucrului terminat, stresul pozitiv că s-a mai înfăptuit o minune. Un profesionist trebuie să fie un om bogat în amintiri, în povestiri cu substanta, încălzit prin spiritul echipei, a paradisului format prin prisma lui şi prin bucuria data de satisfacţia muncii.